Primul retreat al autorităților publice locale, beneficiare ale programului „DAR 1+3”

În perioada 26-28 octombrie, curent, Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat, în parteneriat cu PNUD Moldova/MiDL a organizat un retreat al autorităților publice locale (APL), beneficiare ale Programului Diaspora Acasă Rușește „DAR 1+3”.

În calitate de formatori au fost reprezentanții Biroului relații cu diaspora (BRD), Congresului Autorităților Locale (CALM), Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Asociației de Băștinași Budești, Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD) / Comisia Europeană, Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT”, Muzeului de Istorie și Etnografie din Călărași și Agenției Invest Moldova.

Aproximativ 60 de reprezentanți ai primăriilor au fost instruiți cu privire la oportunități de implicare a diasporei pentru dezvoltare: asistență tehnică, dezvoltare de proiecte și linii de finanțare. De asemenea, au fost ghidați referitor la comunicarea în proiecte, care se efectuează pe platformele online și pe rețelele sociale. Totodată, au fost familiarizați cu instrumentele de suport privind dezvoltarea agriculturii și mediului rural, accesibile pentru migranți, dar și despre suportul pentru antreprenorii și migranții din mediul rural, inclusiv prin intermediul Programului PARE 1+2. A fost prezentat exemplul de implicare în diverse proiecte a Asociației de Băștinași din Budești, precum și modalități de colaborare cu Alianța Asociațiilor de Băștinași. În cadrul sesiunii de instruire, s-a mai vorbit despre instrumentele participative ca parte-cheie a guvernării locale, dar și despre implicarea autorităților publice locale în dezvoltarea sectorului investițional și turismului, precum și despre promovarea turistică la nivel de autorități publice locale cu implicarea diasporei.

Reprezentații Biroului relații cu diaspora au relatat despre programele și politicile BRD, inclusiv integrarea în strategiile și planurile de dezvoltare locală a activităților de implicare a diasporei în dezvoltarea economică a localităților.

În rezultatul desfășurării evenimentului, reprezentanții APL au remarcat elementul de plus valoare al instruirii de la care au preluat lecții și sfaturi utile de implementat la nivel local pentru eficientizarea lucrului cu diaspora, dar mai ales, cu migranții reveniți. De asemenea, s-a menționat faptul că evenimentul constituie un prilej de consolidare a capacităților, precum și a schimbului de bune practici între primării.