Moldova este Europa - mesajul participanților la Adunarea „Moldova Europeană”

Dreptul incontestabil de a garanta un viitor european, democratic, liber și prosper țării noastre îi aparține poporului Republicii Moldova. Cu drapele în mâni și cu demnitate, cu aspirații mari și cu o dorință enormă de a merge pe calea europeană, sute de mii de cetățeni ai țării noastre atât de acasă, cât și din diasporă au exclamat, astăzi, într-o singură voce că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană (UE).

Adunarea Națională „Moldova Europeană” a fost organizată la inițiativa Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Evenimentul s-a desfășurat atât la Chșinău, cât și în diverse țări ale lumii, precum Irlanda, Italia, Germania, Belgia, Franța, Israel, Grecia, Canada, Spania ș.a. Conaționalii noștri de pretutindeni și-au exprimat clar dezideratul de a trăi liber într-un stat european, iar la final au votat o REZOLUȚIE prin care au afirmat aspirația ca țara noastră să devină membru cu drepturi depline al UE.

Biroul relații cu diaspora exprimă recunoștință tuturor membrilor diasporei pentru faptul că au dat dovadă de solidaritate și susțin parcursul european al Republicii Moldova, contribuind astfel la asigurarea unui viitor mai bun pentru generațiile viitoare.

Textul Rezoluției poate fi accesat aici: https://moldovaeuropeana.md/?fbclid=IwAR1AOE66Er-VpSY0fzjg8qgLGwOpskgczAaU1uIInzzuMz3Ga0ZO4I9dgTE

Discursul dnei Președinte: https://bit.ly/3MnjYBV