Activitățile din cadrul proiectului DEH „Guguță în Diasporă” s-au încheiat

După cele patru ateliere de teatru de la școala duminicală de limba română din Geneva, copiii conaționalilor noștri au prezentat cu mare entuziasm patru scenete din „Aventurile lui Guguță”: „Cântarul”, „Banca lui Guguță”, „Guguță la școală” și „Măturătorii”.

Prin intermediul acestor activități, Asociația DIALOG din Elveția a încheiat proiectul „Guguță în Diasporă”, aducând un omagiu marelui scriitor al copiilor - Spiridon Vangheli, promovând operele sale în rândul copiilor din diasporă.

Activitățile s-au realizat în cadrul subprogramului de susținere a acțiunilor culturale și educaționale în diasporă, care este parte a programului de granturi tematice Diaspora Engagement Hub (#DEH), implementat de Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat.

Ne exprimăm recunoștința față de toate persoanele implicate în organizarea și desfășurarea proiectului sus-menționat și îi așteptăm cu noi inițiative în care să consolideze legăturile cu Republica Moldova și să valorifice potențialul intelectual.