Veronica Crețu, expertă în domeniul Bunei Guvernări, stabilită în Austria a vizitat Biroul relații cu diaspora

Vizita Veronicăi Crețu, co-președintă a Comitetului Național pentru o Guvernare Deschisă și fondatoare Moldova4EU Diaspora Task Force, expertă în domeniul Bunei Guvernări, stabilită în Austria, a contribuit la completarea agendei Biroului relații cu diaspora cu noi obiective.

Experta s-a referit la importanța implicării diasporei înalt calificate, în procesele de acasă. „Noi suntem gata să acționăm și să mobilizăm diaspora pentru a interveni pe agenda de colaborare cu societatea civilă, pe agenda de guvernare deschisă. În acest scop am creat un grup de lucru cu colegii, iar prin intermediul BRD putem oferi suport la necesitate”, a menționat Veronica Crețu.

Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora i-a mulțumit invitatei pentru cooperare și susținere, pentru identificarea și încurajarea experților din diasporă, care își pun cunoștințele în aplicare în beneficiul țării. Șefa BRD și-a exprimat recunoștința și aprecierea pentru consolidarea eforturilor potențialului intelectual din afara țării, precizând că, acesta este un lucru fenomenal.

În aceeași ordine de idei, Nadejda Zubco a invitat-o pe Veronica Crețu la cea de-a X-a ediție a Congresului Diasporei care se va desfășura în perioada 18-20 august, specificând că prezența diasporei la acest eveniment de anvergură este foarte importantă.

La rândul său Veronica Crețu, a mulțumit pentru invitație și a mai adăugat că, din perspectiva cadrului conceptual ar fi esențial să se identifice necesitățile, în instituțiile publice. În mod special pot fi  acoperite sectoarele care sunt deschise să relaționeze cu membrii diasporei, disponibili să se conecteze pentru cercetare, analiză de date și alte colaborări.

De asemenea, experta a menționat că există mai multe tipuri de implicare din partea cetățenilor din afară, unii fiind deschiși doar să asculte despre ceea ce se întâmplă acasă, alții vor să contribuie cu ceva foarte concret, iar din altă categorie sunt acei care vor chiar să vină pe loc, fiind susținuți de către partenerii de dezvoltare care pot favoriza experții noștri din diasporă, în raport cu acei care sunt străini. „Avem și exemple ale cetățenilor care deja au revenit și sunt angajați în instituțiile de conducere”, a adăugat Veronica Crețu.

Dialogul a fost unul productiv și eficient, contribuind la crearea unei foi de parcurs, deocamdată non-formale, dar care va constitui drept un real suport în fortificarea legăturii dintre diaspora înalt calificată și autorități.