Valeriu Țurcanu, directorul interimar al Teatrului Epic de Etnografie și Folclor „Ion Creangă” din Chișinău a fost oaspetele Biroului relații cu diaspora

În vizită la Biroul relații cu diaspora a fost Valeriu Țurcanu, directorul interimar al Teatrului Epic de Etnografie și Folclor „Ion Creangă” din Chișinău. Dialogul a vizat aspecte ce țin de rolul și rostul unui Teatru Popular, dar și detalii referitor la repertoriul instituției, care conține piese ce promovează tradițiile și obiceiurile neamului nostru, șezători, reviste de folclor. De asemenea, Valeriu Țurcanu a menționat interesul tinerilor pentru spectacolele „Soacra cu trei nurori”, de Ion Creangă  sau „Arvinte și Pepelea” de Vasile Alecsandri. Pe de altă parte directorul interimar al TEEF „Ion Creangă” a precizat că actorii din echipa pe care o reprezintă sunt și la dispoziția celui mai sincer public – copii, pentru cei mici se joacă spectacolul „Mama este soarele”, iar dorința cea mare atât a trupei cât și a omului de cultură Valeriu Țurcanu este să ajungă la inimile publicului cu întâlniri de suflet și turnee nu doar prin localitățile din Republica Moldova, dar și peste hotare, în țările în care sunt stabiliți conaționalii noștri.

 

Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora i-a mulțumit oaspetelui pentru inițiativa de colaborare și pentru discuția caldă și deschisă. Iar pentru a pune în aplicare ideea lansată, șefa BRD i-a propus lui Valeriu Țurcanu să participe în cadrul evenimentelor pe care Biroul le va organiza vara aceasta, în format online. Unul dintre acestea fiind și Programul Guvernamental „Diasporă Origini Reveniri/DOR” care se află la cea de-a X-a ediție și care este cel mai cunoscut și apreciat Program la BRD. În aceiași ordine de idei, Nadejda Zubco s-a arătat interesată să vizioneze spectacolele TEEF „Ion Creangă” pentru a admira jocul actorilor și pentru a se pătrunde de farmecul unui spectacol popular autentic, ceea ce și se va întâmpla în viitorul apropiat. Totodată, șefa BRD a răsfoit cartea pe care invitatul a oferit-o în dar echipei Biroului și care va completa lista titlurilor din biblioteca instituției. Este vorba despre lucrarea „Ștefan cel Mare. Întoarcerea”, semnată de interlocutor.