Stabilirea unor noi parteneriate cu instituții irlandeze, în domeniul relațiilor cu diaspora

Zilele acestea Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora întreprinde o vizită de studiu în Irlanda. Din cadrul delegației fac parte Ion Șpac, deputat, Elena Druță, consilier al Preşedintelui Republicii Moldova pentru relațiile cu diaspora, Irina Tolstousov, șef direcție Promovare a Brandului de Țară, Agenția de Investiții.

Scopul vizitei este de a iniția un dialog cu instituțiile responsabile de programele și campaniile destinate relațiilor cu diaspora din Irlanda, dar și atragerea investițiilor, facilitarea exportului, precum și promovarea imaginii de țară.

Acțiunea constituie un prilej important pentru BRD de a prelua din experiența Irlandei la capitolul programe și campanii destinate relațiilor cu diaspora, furnizarea informației actualizate către diaspora, prin intermediul unui set de evenimente și platforme.

Delegația din Republica Moldova a fost întâmpinată la Ambasada de la Dublin de către Excelența Sa, Larisa Miculeț, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Irlanda, unde au fost abordate aspecte ce țin de colaborarea între cele două țări Moldova și Irlanda, fiind subliniate eforturile care sunt orientate spre atingerea obiectivelor stabilite. Totodată a fost menționat rolul cetățenilor Republicii Moldova, stabiliți pe Insula de Smarald, în promovarea valorilor naționale și crearea imaginii țării de origini, peste hotare.

În aceeași ordine de idei, șefa BRD s-a întâlnit cu Consiliul Diasporei de pe lângă Ambasadă, dar și cu membri ai comunității de moldoveni din orașul Dublin, care este una numeroasă și implicată în activitățile desfășurate de BRD. În cadrul comunității funcționează de mai mulți ani și un Centru Educațional de studiere a limbii române, pentru copiii conaționalilor noștri. Nadejda Zubco a realizat un dialog cu cei mai activi membri ai comunității și lideri de asociații din Irlanda, în vederea stabilirii angajamentelor comune de a valorifica cunoștințe, abilități și conexiuni durabile, pentru a răspunde nevoilor diasporei și pentru a-i implica în diferite procese din țara de origine.

Un alt grup țintă cu care a comunicat Nadejda Zubco la Dublin au fost participanții la ediția din acest an a Programului guvernamental „Diasporă Origini Reveniri” DOR, care cu nerăbdare și cu mult entuziasm, așteaptă să revină în Republica Moldova, pentru a trăi experiențe de neuitat și emoții deosebite.

Pe parcursul zilei de astăzi, 23 mai delegația din RM a avut o reuniune online cu dna Anne Lanigan, director regional pentru zona Euro, Europa Centrală și de Est și domnul Ladislav Muller, manager regional Entreprise Ireland. O altă întrevedere importantă din cadrul agendei a avut loc la Departamentul pentru Afaceri Externe, dar și la Ministerul pentru Dezvoltarea Internațională și Diasporă, unde a avut loc o întrevedere cu ministrul de Stat dl Sean Fleming.

Vizita de studiu are loc în contextul planificării lansării campaniei „Invest Moldova” pentru anul curent, de către Agenția de Investiții în parteneriat cu Președinția Republicii Moldova. Vizita este dictată de faptul că informația primită de la autoritățile din Irlanda ar permite ajustarea mecanismelor și instrumentelor planificate pentru campanie.