Programul guvernamental DAR 1+3 - implementat pentru al doilea an consecutiv la Vorniceni

În localitatea Vorniceni din raionul Strășeni s-au dat start lucrărilor de instalare a iluminatului stradal. Acestea se desfășoară în cadrul proiectului ,,Vornicenii aduc lumină acasă - 2,, care a fost declarat câștigător în cadrul Programului guvernamental Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3, ediția 2021.

 

Scopul proiectului este restabilirea și modernizarea iluminatului stradal în localitatea Vorniceni, pentru crearea siguranței și a confortului atât a pietonilor cât și a șoferilor. Instalarea utilajului pentru iluminatul stradal, la cele 9 transformatoare va permite iluminarea unei porțiuni de drum de aproximativ 6 km.

 

Menționăm cu satisfacție că, Primăria Vorniceni a fost câștigătoare în cadrul Programului DAR 1+3 și la prima ediție/2020. Astfel, cu suportul Guvernului Republicii Moldova, a donatorilor, a locuitorilor, dar și a diasporei au reușit să asigure iluminarea a  8 străzi din sat,  iar cetățenii se pot de acum deplasa pe timpul nopții fără temeri, nestingheriți și fără a se simți în pericol.

 

Le dorim succese, prosperitate, beneficiarilor proiectului din Vorniceni, precum și noi performanțe și proiecte realizate întru consolidarea bunului nume al localității.