Pictorița Valeria Duca, stabilită în Norvegia a vizitat Biroul relații cu diaspora

Echipa Biroului relații a fost onorată de vizita pictoriței Valeria Duca, stabilită actualmente în Norvegia. Artista a plecat din Moldova la vârsta de 17 ani, continuându-și studiile peste hotare. A început să picteze la 12 ani, înregistrând succese atât la nivel național cât și internațional. Actualmente Valeria Duca deține un Master în Arte fiind absolventa Universității Saint Andrews, cea mai veche și continuu operațională, din Scoția, cea de-a treia universitate ca vechime, din Regatul Unit și din țările de limbă engleză după universitățile Oxford și Cambridge. Unele dintre tablourile Valeriei au dimensiuni impunătoare, iar cele mai recente lucrări reprezintă drama refugiaților ucraineni din Republica Moldova.

Și pentru că a fost prima întâlnire a artistei cu echipa din cadrul BRD, Nadejda Zubco, șefa Biroului i-a făcut o prezentare a activității instituției, făcând referire în mod special la Programele ”Diaspora Engagement Hub/DEH” și „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, acestea trezindu-i curiozitate și un interes real invitatei. În același timp, șefa BRD a invitat-o pe Valeria Duca să participe, în perioada 19-20 august, la Zilele Diasporei, care se vor desfășura în format hibrid.

Iar Violina Donu, șef adjunct al BRD, s-a referit la platforma eMoldovaTa.gov.md, sugerându-i artistei să se înregistreze, pentru a-și lansa propriul blog pe site-ul creat pentru diasporă și despre diasporă.

Îi mulțumim Valeriei Duca pentru vizită și pentru timpul de calitate petrecut împreună, îi dorim mult succes și de acum încolo, inspirație pentru creație și cât mai mulți consumatori de frumos care să îi aprecieze munca și talentul cu care este înzestrată.