O seară de suflet, organizată cu participarea diasporei din New York

Sărbătorile de iarnă au fost un prilej minunat de a reuni comunitatea moldovenilor din New York, la Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă ONU, pentru a petrece o seară de suflet cu amintiri, colinde și voie bună.  

Evenimentul a oferit posibilitatea membrilor diasporei și reprezentanților Misiunii diploamtice, să interpreteze cu autenticitate colinde și să împărtășească emoții despre tradițiile naționale strămoșești, care i-au adus cu gândul mai aproape de casă.

După cum este datina străbună, ceata de colindători a fost răsplătită cu colaci și daruri. Totodată, șeful misiunii permanente a Republicii Moldova pe lângă ONU, Gheorghe Leucă a înmânat copiilor conaționalilor noștri, prezenți eveniment, cărți oferite cu drag de către Biroul relații cu diaspora.

Această seară frumoasă a constituit o ocazie extraordinară pentru a promova tradițiile de iarnă și a consolida relațiile de cooperare dintre diaspora și membrii Misiunii diplomatice, în vederea organizării în comun a unor evenimente importante.