„Împreună de sărbători” – eveniment online de colinde și urături pentru copiii și tinerii din diasporă

Stimați conaționali din diasporă,

Sărbătorile de iarnă, pline de farmec și magie, se apropie cu pași grăbiți, iar noi, echipa Biroului relații cu diaspora, ne propunem să creăm o atmosferă feerică de sărbătoare, să scurtăm distanțele, să vă aducem mai aproape de cei dragi și să vă reunim ACASĂ prin intermediul colindelor și urăturilor.

Astfel, încurajăm copiii și tinerii din diasporă să se filmeze, individual sau în grup, interpretând o colindă sau o urătură pe care să o expedieze până pe data de 20 decembrie, curent, în adresa Biroului relații cu diaspora: brd@gov.md. Înainte de a începe filmarea, participanții se vor prezenta (nume, prenume, țara de reședință). Ulterior, cele mai impresionante colinde și urături vor fi promovate pe pagina BRD.

Prin intermediul acestei acțiuni, ne propunem să descoperim noi talente în diasporă, să menținem conexiunea cu Republica Moldova, promovând datinile și tradițiile de iarnă, care datează din buni-străbuni și să scoatem valorile naționale din zestrea neamului.

Dragi copii și tineri din diasporă, cunoaștem bine faptul că sunteți talentați și ingenioși, de aceea suntem siguri că veți da curs inițiativei BRD și veți da dovadă de inspirație. Așteptăm cu nerăbdare lucrările voastre!