„Guguță în Diasporă”, proiect implementat în cadrul programului de granturi DEH

Mare sărbătoare a fost organizată recent în satul Trei Iezi. Într-o atmosferă caldă și binevoitoare, copiii conaționalilor noștri din Geneva au avut parte de-o călătorie imaginară în lumea poveștilor, teleportându-se în timp pentru a-l întâlni pe cel mai îndrăgit personaj  – Guguță – cu care au crescut generații întregi de copii.

O șezătoare literară, care a pus în valoare opera marelui scriitor Spiridon Vangheli, un pilon al literaturii pentru copii, care în acest an aniversează onorabila vârstă de 90 de ani, a transformat sediul misiunii diplomatice într-un sat de sărbătoare, unde s-au depănat amintiri, iar Cușma lui Guguță a constituit un spațiu de lectură, devenind neîncăpătoare de zâmbetele și chicotele copiilor. Pentru a întregi atmosfera de sărbătoare, organizatorii au inclus și un spectacol de păpuși realizat de actrița Snejana Rudenco. De asemenea, colega noastră Diana Cucoș, a fost prezentă online cu un mesaj de felicitare, adresat participanților la festivitate din partea Biroului relații cu diaspora (BRD).

Activitatea s-a realizat prin intermediul proiectului „Guguță în Diasporă”, inițiat de Asociația DIALOG din Elveția, care a obținut susținere financiară în cadrul programului de granturi tematice Diaspora Engagement Hub, subprogramul de susținere a acțiunilor culturale și educaționale în diasporă, implementat de BRD.

Echipa Biroului relații cu diaspora își exprimă recunoștința față de reprezentantele diasporei noastre din Elveția, Inga Savin, Lidia Piaget, dar și a altor persoane implicate, pentru complicitate asumată din toată inima în realizarea acestui proiect, scopul căruia a fost de a încuraja și a promova lectura în limba română în rândurile copiilor din diasporă, de a menține identitatea culturală și lingvistică a acestora, precum și a-i face cunoscuți cu personajele din operele lui Vangheli: „Guguță și prietenii săi”, „Isprăvile lui Guguță”, „Băiețelul din coliba albastră” etc.