Desfășurarea Forumului Alianței Asociațiilor de Băștinași (AdB)

În perioada 09-10 decembrie 2022 se desfășoară Forumul Alianței Asociațiilor de Băștinași (AdB), organizat în cadrul Proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”.

Prezentă la deschiderea oficială a Forumului, Diana Cucoș, consultant principal al Biroului relații cu diaspora a menționat că, de-a lungul anilor AdB a avut un aport substanțial la dezvoltarea localității de baștină, făcând referință la programul Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” prin intermediul căruia au fost implementate diverse proiecte de dezvoltare locală, în cca 80 de localități din Republica Moldova. Totodată, Diana Cucoș a afirmat că rezultatele frumoase se datorează, inclusiv, Asociațiilor de băștinași, care au reușit să convingă atât locuitorii cât și diaspora să se implice în proiectele de dezvoltare a localității, îndemnându-i să se consolideze în continuare pentru a lua decizii înțelepte în acest sens.    

Pe durata evenimentului vor fi prezentate istoriile de succes ale Asociațiilor de băștinași Pelinia, Budești și Slobozia Mare, care au realizat proiecte economice, de promovare a tradițiilor și meșteșugurilor locale prin antreprenoriat social, campanii sociale etc. De asemenea, va avea loc prezentarea și analiza Strategie Alianței Asociațiilor de Băștinași, urmată de un atelier de lucru bazat pe Strategie.

Alianța Asociațiilor de Băștinași a fost constituită în luna septembrie a anului curent, cu sprijinul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Guvernul Elveției. În componența sa intră 160 de Asociații de băștinași înregistrate și grupuri de inițiativă, care au fost create și dezvoltate începând cu anul 2015.