Constituirea Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova

Forumul de constituire a Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova (AABM) a avut loc, astăzi, la Chișinău și a întrunit reprezentanți ai Cancelariei de Stat, Asociațiilor de băștinași, APL-uri, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), membri ai diasporei, dar și alți actori interesați.

Evenimentul a avut drept obiectiv constituirea AABM în calitate de entitate juridică, proces care va aduce mai multe facilități și oportunități de dezvoltare locală realizate cu suportul membrilor alianței.

Prezent la Forum, secretarul de stat al Cancelariei de Stat, Adrian Băluțel a transmis un mesaj de felicitare prin care a remarcat necesitatea creării AABM. „Proiectele de dezvoltare locală, inițiativele de conexiune cu comunitățile noastre din diasporă facilitate și impulsionate de către Asociațiile de băștinași produc rezultate frumoase pe care le vedem din toate colțurile țării. Toate proiectele, fie culturale sau de infrastructură, unite la un loc trebuie să vorbească într-o voce și sunt sigur că această voce va fi AABM. Mă bucur că Cancelaria de Stat prin intermediul BRD a reușit să contribuie la acest efort și cred că de acum în colo cu suportul PNUD, BRD, SDC veți merge într-o direcție corectă și va fi sporită conexiunea între oamenii de acasă și cei din diasporă, ceea ce reprezintă un element esențial care trebuie să domine în tot ceea ce facem noi pentru a conecta diaspora”, a afirmat Adrian Băluțel. 

Pe durata evenimentului, reprezentanții celor cca 60 de Asociații de băștinași, care au depus dosarele pentru a deveni membre ale AABM au desemnat persoanele de conducere și au discutat despre structura și modelul de cooperare internă și externă a AABM, precum și despre direcțiile strategice și rezultatele AABM pentru anii 2023-2027 în ceea ce privește dezvoltarea instituțională. Forumul de constituire a Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova a fost organizat de către PNUD Moldova, cu suportul financiar al SDC.