BRD a pregătit un lot de carte pentru Centrele Educaționale ale Diasporei

La Biroul relații cu diaspora adie a miros proaspăt de tipografie. Aflându-ne în perioada cea mai frumoasă a anului, când surprizele sunt în toi, ne-am gândit în comun cu poetul Vasile Romanciuc să aducem o veste frumoasă, care va bucura copiii și profesorii de la Centrele Educaționale ale Diasporei, cărora le vom oferi spre lectură, un lot de carte „Toate întâmplările se prefac în cuvinte”.

Participând în cadrul Programului DOR Diasporă*Origini*Reveniri, dar și la evenimentele culturale, organizate de către Asociațiile din diasporă, poetul Vasile Romanciuc a devenit un bun prieten al copiilor din diasporă, fiind îndrăgit pentru felul său de a transmite emoția prin intermediul poeziilor sale impresionante.

Cartea achiziționată de BRD este o antologie de versuri pentru copii care, sperăm, să lase o amprentă în inimile cititorilor, mai ales că fiecare exemplar are autograful autorului.