Încă o realizare demnă de apreciere, a fost obținută, cu eforturi comune în cadrul Programului guvernamental DAR 1+3.

Cu susținerea Guvernului Republicii Moldova, cu implicarea diasporei și a autorităților publice locale, precum și a donatorilor, lucrările de construcție a drumului de pe str. M.Gorki, din satul Cărpineni se apropie de final.

 

Cetățenii localității vor avea acces la condiții mai bune de deplasare pe drumul renovat. Proiectul este implementat de către Biroul Relații cu Diaspora, din cadrul Cancelariei de stat, prin intermediul Programului DAR 1+3,  cu suportul UNDP Moldova a Programului MIDL II, cu implicarea directă a Primăriei satului Cărpineni, dar și a locuitorilor de pe strada M. Gorki, prin intermediul Asociației Băștinașilor ,,Din Cărpineni".

 

Ne exprimăm admirația pentru echipa care s-a mobilizat pentru obținerea rezultatului scontat și le dorim să desfășoare cât mai multe proiecte interesante și utile pentru cetățeni.