„O minte sănătoasă într-un corp sănătos” – un nou proiect implementat cu succes în cadrul subprogramului destinat tinerilor din diaspora, parte a Programului „Diaspora Engagement Hub”

Într-o atmosferă caldă și destinsă, ieri la Badicul Moldovenesc, din raionul Cahul a avut loc evenimentul de lansare a proiectului ”O minte sănătoasă într-un corp sănătos” din cadrul Programului „Diaspora Engagement HUB”, subprogramul destinat tinerilor din diasporă. Beneficiara grantului este Steluța Mazilu, sportivă de performanță, stabilită în Canada.

Precizăm că proiectul „O minte sănătoasă într-un corp sănătos” a fost implementat la ediția din anul 2021 a Programului DEH, dar în acest an a fost extins.

În curtea gimnaziului „Nicolae Botgros” din localitate a fost amenajată o zonă de odihnă activă și relaxare, unde au posibilitatea să petreacă timp de calitate și cu folos atât elevii, cadrele didactice, cât și locuitorii satului.

Participanții la inaugurarea repetată a zonei de odihnă, după completarea acesteia cu inventarul necesar, au organizat și un spectacol de zile mari, care a fost prezentat de către elevii gimnaziului. Totodată aceștia au avut posibilitatea să joace șah, volei și să exerseze pentru lecțiile de educația fizică.

Directorul gimnaziului „Nicolae Botgros” a adresat mulțumiri Guvernului Republicii Moldova, pentru oportunitatea oferită de a realiza proiectul „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”, prin intermediul Biroului relații cu diaspora. Totodată, și-a exprimat recunoștința pentru toți voluntarii care și-au adus aportul în atingerea obiectivului. Pentru grupul de voluntari a fost organizată o tombolă cu premii.

Prezentă la eveniment, Diana Cucoș a felicitat locuitorii din Badicul Moldovenesc, cu prilejul lansării proiectului, menționând despre importanța implicării diasporei în prosperarea țării. „Ne-am bucura să știm că exemplul Steluței a fost preluat și de alți băștinași din diaspora, care din respect pentru locul de baștină, pentru oamenii de acasă, pentru rădăcini își vor consolida eforturile pentru a susține localitățile în care s-au născut și nu numai”.

Amintim că activitatea este realizată cadrul programului „Diaspora Engagement HUB”, subprogramul destinat tinerilor din diasporă, cu acoperirea cheltuielilor financiare din bugetul de stat.