Valorificarea potențialului turistic local cu suportul Diasporei a satului Selemet,, - un nou proiect implementat prin intermediul Programului ”Diaspora Acasă Reușește – DAR 1+3

Patrimoniul valoric naţional este tezaurul nostru cel mai de preţ şi trebuie să facem tot ce se poate, pentru ca acesta să se păstreze viu, în mintea copiilor şi a oamenilor țării”. De acest motto se ghidează locuitorii satului Selemet, din raionul Cimișlia, care în parteneriat cu Asociația de băștinași ”Baștina Selemet” continuă lucrările de reparație a fațadei Muzeului din sat. ”Valorificarea potențialului turistic local cu suportul Diasporei  satului Selemet” este proiectul declarat câștigător, în carul Programului Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3, ediția 2021.

 

Scopul acestuia este mobilizarea comunităţii şi a diasporei pentru finalizarea reparației muzeului din satul Selemet și includerea lui în circuitul turistic al țării național, regional și local. Menționăm că, localitatea Selemet și în anul 2020 a beneficiat de finanțare nerambursabilă din bugetul de stat, în cadrul Programului DAR 1+3 și cu suportul băștinașilor și a diasporei s-a implementat proiectul ”Renovarea acoperişului şi a faţadei muzeului satului Selemet”. Mult succes și de acum încolo, le dorim beneficiarilor Programului DAR 1+3!