Alăturați-vă canalului eMoldovaTa pe Telegram

Noutăți

Desfășurarea Forumului Alianței Asociațiilor de Băștinași (AdB)
Noutăți
12.12.2022
Desfășurarea Forumului Alianței Asociațiilor de Băștinași (AdB)

În perioada 09-10 decembrie 2022 se desfășoară Forumul Alianței Asociațiilor de Băștinași (AdB), organizat în cadrul Proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”.

Prezentă la deschiderea oficială a Forumului, Diana Cucoș, consultant principal al Biroului relații cu diaspora a menționat că, de-a lungul anilor AdB a avut un aport substanțial la dezvoltarea localității de baștină, făcând referință la programul Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3” prin intermediul căruia au fost implementate diverse proiecte de dezvoltare locală, în cca 80 de localități din Republica Moldova. Totodată, Diana Cucoș a afirmat că rezultatele frumoase se datorează, inclusiv, Asociațiilor de băștinași, care au reușit să convingă atât locuitorii cât și diaspora să se implice în proiectele de dezvoltare a localității, îndemnându-i să se consolideze în continuare pentru a lua decizii înțelepte în acest sens.    

Pe durata evenimentului vor fi prezentate istoriile de succes ale Asociațiilor de băștinași Pelinia, Budești și Slobozia Mare, care au realizat proiecte economice, de promovare a tradițiilor și meșteșugurilor locale prin antreprenoriat social, campanii sociale etc. De asemenea, va avea loc prezentarea și analiza Strategie Alianței Asociațiilor de Băștinași, urmată de un atelier de lucru bazat pe Strategie.

Alianța Asociațiilor de Băștinași a fost constituită în luna septembrie a anului curent, cu sprijinul proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Guvernul Elveției. În componența sa intră 160 de Asociații de băștinași înregistrate și grupuri de inițiativă, care au fost create și dezvoltate începând cu anul 2015.

Zi importantă pentru țara noastră. Dosarul cămășii cu altiță a fost acceptat la UNESCO.
Noutăți
02.12.2022
Zi importantă pentru țara noastră. Dosarul cămășii cu altiță a fost acceptat la UNESCO.

Astăzi, 01 decembrie, în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care se desfășoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată decizia privind înscrierea elementului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.

În cadrul reuniunii, precedate de o campanie susținută, plecând de la recomandările Organului de Evaluare, reprezentanții celor două țări au prezentat informații privind contribuția elementului la vizibilitatea și semnificația patrimoniului cultural imaterial național și universal, conexiunea cu alte elemente de patrimoniu, dialogul între comunități, cercetători și ONG-uri, precum și măsurile de salvgardare implementate în comun de ambele state cu implicarea comunităților, purtătorilor și societății civile.

Cele 24 de state membre ale Comitetului au apreciat valoarea elementului pentru identitatea culturală a celor două țări, funcțiile sociale ale acestuia, aportul la consolidarea dialogului între comunități și la incluziunea socială, precum și importanța măsurilor actuale și viitoare de salvgardare implementate în cooperare cu comunitățile de purtători, în vederea promovării cămășii cu altiță, inclusiv prin intermediul acțiunilor de educație formală și non-formală.

Înscrierea în Lista Reprezentativă asigură o mai bună conștientizare a valorii acestei arte tradiționale, care a devenit, în ultimele decenii, un reper important de identitate națională, precum și a necesității de protecție a practicilor specifice de creație transmise din generație în generație, în cadrul comunităților de pe ambele maluri ale Prutului.

Detalii pe pagina Ministerului Culturii al Republicii Moldova: http://bitly.ws/xnzz

Echipa Biroului relații cu diaspora exprimă recunoștință grupului de lucru din Republica Moldova și România, care a fost implicat în elaborarea acestui dosar important istoriei noastre. Valoarea portului popular este incontestabilă, IA și cămașa cu altiță fiind elemente de identitate culturală, care creează conexiunea cu neamul nostru strămoșesc și ne pune în valoare ca națiune. Suntem mândri de membrii diasporei Republicii Moldova că promovează IA în cadrul evenimentelor internaționale.

Pictorul Veaceslav Șalaru, stabilit în Irlanda, în vizită la BRD
Noutăți
02.12.2022
Pictorul Veaceslav Șalaru, stabilit în Irlanda, în vizită la BRD

De fiecare dată când conaționalii noștri din diasporă trec pragul Biroului relații cu diaspora, îi ascultăm cu cea mai mare atenție, descoperind istorii noi de viață, care ne impresionează și ne sensibilizează. De data aceasta, în calitate de oaspeți i-am avut pe soții Veaceslav și Ludmila Șalaru, stabiliți de mai bine de 10 ani cu traiul în Irlanda.

Fiind o persoană modestă, înzestrată cu harul și talentul de a picta, Veaceslav Șalaru ne duce faima departe de hotarele țării prin intermediul tablourilor pe care le execută într-o manieră artistică deosebită, știind să îmbine armonios paleta de culori. În palmaresul său se regăsesc 52 de lucrări - portrete și tablouri, recent expuse în cadrul expoziției „Art Source”, care este cel mai captivant eveniment de artă al anului din Țara smaraldului.

În cadrul dialogului, dl Șalaru ne-a relatat despre experiența pe care o are în domeniul picturii, afirmând că lucrările sale sunt apreciate pe scară largă în străinătate, iar cu ceva timp în urmă a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Irlanda.

Pe durata discuțiilor, șefa BRD, Nadejda Zubco, a apreciat abilitățile profesionale ale conaționalului nostru, făcând referire la Diaspora Engagement HUB, Program care vine în susținerea acțiunilor culturale și educaționale în diasporă, încurajându-l să aplice în contextul organizării unei expoziții și la Chișinău.

Membrii diasporei din Belgia s-au reunit pentru a celebra trei ani de la înființarea grupului „Șezătoare Bruxelles”
Noutăți
01.12.2022
Membrii diasporei din Belgia s-au reunit pentru a celebra trei ani de la înființarea grupului „Șezătoare Bruxelles”

Grupul „Șezătoare Bruxelles” a marcat, recent, trei ani de activitate printr-un eveniment de suflet, care a inclus o expoziție impresionantă de Ii, organizată în incinta Ambasadei Republicii Moldova în Belgia și Luxemburg.

Evenimentul a întrunit membri ai diasporei, persoane oficiale, public interesat. Participanții au avut ocazia să admire mai multe Ii, confecționate de către membrele grupului și să participe la un atelier de creație, pentru a cunoaște tehnicile de bază ale brodatului. Conaționalele noastre creative și neobosite de câțiva ani se dedică coaserii și brodării Iei, promovând Ia atât în Regatul Belgiei, cât și în cadrul mai multor evenimente naționale și internaționale.

„A ieșit mai frumos decât ne-am așteptat, iar aprecierile celor prezenți ne dau mai multă motivație și ambiție ca să planificăm și alte proiecte frumoase”, au menționat reprezentantele grupului „Șezătoare Bruxelles”. Totodată, organizatorii au îndemnat persoanele interesate, să se alăture grupului, să însușească meșteșugăritul Iei, să coase și brodeze împreună Ii ca să ducă mai departe istorIA neamului nostru.

Echipa Biroului relații cu diaspora își exprimă gratitudinea pentru efortul cu care se implică concetățenele noastre din Belgia la promovarea Iei - element identitar, componentă a portului național, care ne definește ca popor și pentru aportul substanțial, adus la crearea imaginii Republicii Moldova peste hotare.

 

Secvențe video din cadrul evenimentului pot fi vizualizate aici.

https://www.facebook.com/100083211796250/videos/1320097782111701

 

Video de la atelierul de creație:

https://www.facebook.com/100083211796250/videos/1263640371172447

S-a încheiat un nou curs de formare pentru profesorii din Centrele Educaționale ale Diasporei
Noutăți
01.12.2022
S-a încheiat un nou curs de formare pentru profesorii din Centrele Educaționale ale Diasporei

La data de 25 noiembrie a.c., a avut loc conferința de bilanț a Programului de formare continuă pentru profesorii de la Centrele Educaționale ale Diasporei, desfășurat online, în perioada octombrie – noiembrie.

În acest an, interesul din partea diasporei a sporit și au participat la instruire peste 40 de persoane, care sunt membre ale grupurilor de inițiativă și ale Centrelor Educaționale din diasporă, profesori de limbă română din țări, precum Germania, Rusia, Irlanda, Marea Britanie, Canada, Austria.

În mesajul de debut, Nadejda Zubco, șefa Biroului relații și-a exprimat recunoștința pentru interesul de participare la instruire, menționând despre implicarea benevolă a fiecăruia în promovarea identității lingvistice și culturale în afara țării. Totodată, șefa BRD a făcut referire la Programul Diaspora Engagement Hub și a îndemnat participanții să aplice la următoarea rundă de granturi, prin intermediul căreia se va oferi susținere la desfășurarea activităților educaționale, precum și la aprovizionarea cu materiale didactice necesare.

Reprezentanta ANTEM, Lucia Cucu, a afirmat că grație cursului respectiv s-a reușit studierea componentei de predare-învățare-evaluare, făcând o retrospectivă a subiectelor predate. Managementul centrului și modalitatea de a scrie și elabora proiecte au constituit subiecte noi din cadrul ediției actuale a Programului de formare. De asemenea, Lucia Cucu i-a informat pe participanți că ANTEM le va oferi, în limita posibilităților, manuale și materiale didactice conform Curriculumului de predare–învățare a limbii române pentru copiii din diasporă.

La rândul lor, participanții s-au expus asupra utilității cursului de instruire, remarcând importanța organizării acestuia, care vine ca un suport esențial în activitatea pe care o desfășoară.

Programul de formare profesională a fost organizat de către Biroul relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat în parteneriat cu Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM),  finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Scopul Programului a fost de a dezvolta și consolida  competențele profesionale ale cadrelor didactice, inclusiv, de la Centrele Educaționale ale Diasporei, care se implică în procesul de predare și promovare a limbii române în diasporă.

Diaspora din Grecia a participat la evenimentul de lansare a cărții „Sub aripi de înger”
Noutăți
25.11.2022
Diaspora din Grecia a participat la evenimentul de lansare a cărții „Sub aripi de înger”

Pe data de 20 noiembrie, curent, la Atena a avut loc prezentarea cărții „Sub aripi de înger”, autor Mihai Brădescu, originar din Republica Moldova.

Persoane oficiale, membri ai diasporei, public dornic de revedere, prieteni și admiratori ai creației scriitorului, au dat curs invitației de participare la evenimentul care a fost organizat de către Uniunea de prietenie moldo-elenă „Al. Ipsilantis”, președinte Svetlana Lisagor Vergis. Acțiunea s-a realizat în cadrul proiectului „Biblioteca comunității noastre”.

Cartea, proaspăt ieșită de sub tipar, este dedicată buneilor și părinților autorului, precum și tuturor victimelor deportărilor staliniste din Basarabia, în care sunt descrise evenimentele din viața a câteva generații de români din Basarabia, începând cu anii 1900 până în prezent. Anterior, volumul „Sub aripi de înger” a fost prezentat la București, Chișinău și satul de baștină a autorului - Țînțăreni, r-nul Telenești.

„Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții”. Acest citat al lui Nicolae Iorga, care atinge coardele simbolismului și specificului tematicii cărții, este un imn prin care autorul cărții încurajează și motivează oamenii să continue cu dârzenie, convingere și dragoste să țese covorul istoriei, folosind ca materie primă imagini vechi, documente și mărturii despre evenimentele tulbure din perioada deportărilor staliniste și trăiri ale oamenilor care au scris, direct sau indirect, despre lupta lor pentru supraviețuire, identitate și valori.

Ca urmare a prezentării cărții, evenimentul a inclus proiecția a două filme documentare „Sub aripi de înger” și „Destine ca-n filme”. Partea festivă a fost susținută de către conaționalii noștri talentați - Alina Mereuță a interpretat cântecul „Odă Moldovei”, Bogdan Cucinschii a încântat publicul cu piesa „Ridică-ți fruntea Basarabie”, iar Galina Brodescu a recitat poezia „Balada celor deportați”.